Page 5 - morisena13_19
P. 5
Revistă de cultură istorică
Tot la Caransebeș, Sándor a schimbat florinii și talerii sub comanda lui Răcuță, „un român foarte vestit, îmbrăcat
leonini folosiți în Transilvania în parale turcești. cu un caftan turcesc”. În drum spre Lugoj, Sándor a
În dimineața zilei de 14 mai 1687, trecând peste remarcat pe un vârf de deal cetatea Jdioara, care i s-a
podul vămii, Sándor și Sárosi au părăsit Caransebeșul, părut pustie. Despre această fortificație știa că, odinioară,
ajungând la Căvăran, „un loc pustiu de sat”. Aici Sárosi se aflase în stăpânirea familiei Jósika (de Caransebeș) .
13
a mai găsit doar ruinele unui zid de piatră, dar nici o altă Ajuns la Lugoj, Sándor s-a plimbat, la fel ca la Caransebeș,
clădire. În schimb locul era plin de pruni și de alți pomi prin cetate. Cu acest prilej atenția i-a fost atrasă de un
fructiferi. Când se va fi pustiit Căvăranul, care ajunsese mortier cu inscripția Joannes Secundus (este vorba de Ioan
să aibă în secolul al XVI-lea o administrație de tip urban, Sigismund, „rege ales” al Ungariei și voievod/principe al
este deocamdată, în lipsa unor informații documentare Transilvaniei 1540-1551, 1556-1571) și anul de fabricație
clare, imposibil de stabilit. Să fi avut cumva loc doar o al acestuia (1565), desigur o piesă rămasă dinainte de
mutare a satului de pe vechea sa vatră? Este o ipoteză care cedarea Lugojului către Poartă (1658). În rest, în cetatea
va trebui să fie însă confirmată prin dovezi arheologice de acolo se aflau mai multe tunuri mici, dar fortificația
și, poate, documentare. În schimb, Sándor ne relatează – așa cum aprecia Sándor – „nu e bună de nimic”. Spre
că, la un moment dat, locuitorii care ridicaseră așezarea deosebire de Caransebeș, turcii din Lugoj n-au mai fost la
de la Căvăran ar fi părăsit-o mutându-se la Sebeș (recte fel de generoși la ospătarea oaspeților transilvăneni. Le-
Caransebeș): „De aceea – conchide Sándor – Sebeșul este au oferit doar un miel întreg care – potrivit lui Sándor –
numit într-adevăr Căvăran-Sebeș.” Constatarea lui Sándor costase la măcelărie 33 de parale.
este de altfel confirmată de mai multe izvoare în limba La 15 mai trimișii transilvăneni au părăsit Lugojul
română. Astfel, în suplica adresată de 15 cnezi din ținutul cu o escortă de turci, tătari și lotri. N-au trecut prin niciun
Orșovei și 32 de cnezi din ținutul Caransebeșului, la 21 sat, probabil pentru a nu se produce vreo întârziere, având
iunie 1699, generalului Étienne de Steinville, comandantul în vedere că erau cu toții 1 500 de oameni. Au înnoptat în
militar al Transilvaniei, în favoarea numirii ca episcop a câmp, undeva lângă râul Pogăniș. A doua zi (16 mai) și-
lui Petronie în locul vlădicii Moise Stanoevici, rămas de au continuat drumul prin câmpie și au înnoptat la Denta,
pe vremea turcilor, ei se intitulează „chinejii Țării și cu care era înconjurată de o palancă (fortificație) foarte
chinezii satelor a Cavaransebeșului (subl. n.) și a Rășavii și mică. Oprirea la Denta se datora faptului că acolo se afla
a Lugojului.” De altfel forma Căvăransebeș a continuat un pod de trecere peste Bârzava, păzit de derbendjii ,
11
14
să viețuiască în conștiința românilor bănățeni și mai apoi. pe drumul principal care lega Timișoara de Belgrad. De
Astfel, pe filele unei Evanghelii tipărite la București în 1742 la Denta convoiul trimișilor transilvăneni s-a îndreptat în
și păstrate la biserica din Vărădia, o însemnare datorată ziua următoare (17 mai) cu foarte mare probabilitate spre
ieromonahului Ioachim, duhovnic la mănăstirea Mesici, Vârșeț, deoarece Sándor amintește de popasul de prânz
menționează la 21 mai 1770, că ferecarea în argint poleit
cu aur a sfintei cărți se făcuse pe cheltuiala credincioșilor făcut „la poalele Piscului” (desigur cula de pe dealul de
din sat „în zilele... preasfințitului domnului domn la Vârșeț – n. n.). Drumul a continuat, se pare cu mare
arhiereu și mitropolit Ioan Gheorghievici al Carlovețului, rapiditate, deoarece popasul de noapte s-a făcut deja la
al Cavaran-Sebeșului (subl. n.), al Verșețului și altora.” Panciova. Ajuns acolo, Sándor s-a desfătat cu o baie în
12
Rămâne ca cercetări viitoare să deslușească originile apele Timișului după călătoria obositoare prin câmpie. În
denumirii de Căvăran-Sebeș prin alăturarea numelui același timp a rămas impresionat de un „semn” luminos
celor două comunități urbane apropiate ca distanță și pe cer, pe care l-a zărit preț de un sfert de oră. Despre
aflate, poate, într-un fel de relație federativă: Căvăranul, fortificația de la Panciova afirmă că este un castel (probabil
situat pe Timiș și Sebeșul (recte Caransebeșul actual), un vechi donjon), înconjurat de o palancă mică. Potrivit
orașul-cetate aflat la vărsarea râului Sebeș, de la care își lui Sándor, fortificația de la Panciova era pustie, deoarece
trage numele, în apa Timișului. fusese incendiată cu puțin timp în urmă de către lobonți
În după-amiaza zilei de 14 mai 1687, escortați de o
mulțime de turci și lotri, cărora li se alăturaseră cel puțin 13 În legătură cu stăpânii cetății Jdioara până la cedarea
500 de tătari, cei doi trimiși ai lui Apafi au ajuns la Lugoj. ei către turci (1658), vezi Ligia Boldea, Asupra avatarurilor
Sándor a ținut să menționeze în jurnalul său, că lotrii erau unei cetăți medievale: Jdioara anilor 1548-1658, în „Analele
Banatului”, serie nouă, arheologie-istorie, vol. XIV/2 (2006),
11 Costin Feneșan, O încercare nereușită de unire p. 43-65.
religioasă în Banatul de munte (1699), în ”Banatica”, vol. 20/2 14 Cu privire la derbendjiii din Banatul otoman și
(2010), p. 206. De remarcat este faptul că în textul în limba latină rosturile lor, vezi Cristina Feneșan, Derbendjiii, categorie
al suplicii sunt menționați juzii ”pagorum Caransebesiensium”. militară privilegiată în vilayetul Timișoara (a doua jumătate a
12 Valeriu Leu, Cartea veche românească din bisericile secolului al XVI-lea), în „Institutul de cultură al românilor din
eparhiei Caransebeșului, Editura Banatica, Reșița, 1996, p. 39. Voivodina. Anuar 2014”, Zrenjanin, 2015, p. 16-36.
Pag. 3