Helga Jekeli
Talentul la desen mi-a fost remarcat pe cand aveam 5 ani si nici o hartie din casa nu scapa nemazgalita. Am fost incurajata de mama, care avea in biblioteca toate cartile tratand vietile marilor pictori si sculptori. In vacante, mergeam din muzeu in muzeu, daca nu la Timisoara, atunci la Bucuresti unde aveam rude.
Dar cand s-a pus problema orientarii profesionale, in clasa a 8-a, ai mei au sarit : "nu liceul de arta". Am fost pusa sa citesc cum a innebunit Van Gogh si cum s-a razboit Michelangelo cu papa, ca sa mi se scoata pictura din cap (in vremea aceea lucram tablouri in ulei si imi schimbam foarte des decorul camerei). Asa ca m-am orientat spre domeniul matematic si apoi inginerie, intre anii 1979-84 (calculatoarele).
In anul 4 de studii, nu stiu cum, asociatia studentilor a primit acceptul sa facem un curs facultativ la alegere, iar noi am ales "istoria artei", predat de Deliu Petroiu. Sambata seara, 2 ore de la 6 la 8, dupa o saptamana cu peste 55 de ore de curs - un vis! Dar amfiteatrul mare de la Electro s-a dovedit neincapator si trebuia sa vii ceva mai repede, daca voiai loc. A fost minunat.
Intre timp m-am apucat de fotografie, frecventam clubul foto al facultatii si am inceput sa public prin reviste si sa particip la concursuri. Am castigat si cateva premii nationale, dar mai ales am castigat experienta: fotografia si pictura impartasesc aceleasi reguli de compunere a imaginii si de perspectiva si coloristica.
Dupa repartitie am ajuns la Fabrica de Memorii si, imediat dupa 1990, la Alcatel. Raiul pe pamant, foarte mult de lucru dar si foarte interesant. In desele mele drumuri prin Franta am ajuns sa colind Montmartre si am vazut o gramada de artisti plastici desenand portretele trecatorilor si vanzandu-le pe 10 franci (mai putin de 2 euro).
Si toti desenau mai bine decat mine!
Hotarat lucru, ingineria fusese o alegere buna. In plus, devenisem alergica la terebentina si mi se facea rau de cate ori pictam, asa ca mi s-a recomandat sa incetez cu picturile... asta pana cand am dat de expozitiile si galeriile din Bretania, de la malul marii si am vazut acuarele care m-au "dat pe spate" (in conceptia generala - si a mea pe atunci - acuarela e ceea ce fac copiii de gradinita).
Mi-am promis ca la pensie ma voi apuca serios de desen, ca sa recuperez ceva din timpul pierdut. Am constatat cu groaza ce inseamna sa abandonezi un lucru care te atragea - a trebuit sa iau totul de la zero, sa invat lucruri pe care le consideram stiute, iar primele mele acuarele au fost un dezastru, mult sub cele din liceu. Dar odata ce am inceput sa le postez pe FB, m-au gasit grupuri de acuarelisti de unde am putut invata si invat mereu.
Dar cand s-a pus problema orientarii profesionale, in clasa a 8-a, ai mei au sarit : "nu liceul de arta". Am fost pusa sa citesc cum a innebunit Van Gogh si cum s-a razboit Michelangelo cu papa, ca sa mi se scoata pictura din cap (in vremea aceea lucram tablouri in ulei si imi schimbam foarte des decorul camerei). Asa ca m-am orientat spre domeniul matematic si apoi inginerie, intre anii 1979-84 (calculatoarele).
In anul 4 de studii, nu stiu cum, asociatia studentilor a primit acceptul sa facem un curs facultativ la alegere, iar noi am ales "istoria artei", predat de Deliu Petroiu. Sambata seara, 2 ore de la 6 la 8, dupa o saptamana cu peste 55 de ore de curs - un vis! Dar amfiteatrul mare de la Electro s-a dovedit neincapator si trebuia sa vii ceva mai repede, daca voiai loc. A fost minunat.
Intre timp m-am apucat de fotografie, frecventam clubul foto al facultatii si am inceput sa public prin reviste si sa particip la concursuri. Am castigat si cateva premii nationale, dar mai ales am castigat experienta: fotografia si pictura impartasesc aceleasi reguli de compunere a imaginii si de perspectiva si coloristica.
Dupa repartitie am ajuns la Fabrica de Memorii si, imediat dupa 1990, la Alcatel. Raiul pe pamant, foarte mult de lucru dar si foarte interesant. In desele mele drumuri prin Franta am ajuns sa colind Montmartre si am vazut o gramada de artisti plastici desenand portretele trecatorilor si vanzandu-le pe 10 franci (mai putin de 2 euro).
Si toti desenau mai bine decat mine!
Hotarat lucru, ingineria fusese o alegere buna. In plus, devenisem alergica la terebentina si mi se facea rau de cate ori pictam, asa ca mi s-a recomandat sa incetez cu picturile... asta pana cand am dat de expozitiile si galeriile din Bretania, de la malul marii si am vazut acuarele care m-au "dat pe spate" (in conceptia generala - si a mea pe atunci - acuarela e ceea ce fac copiii de gradinita).
Mi-am promis ca la pensie ma voi apuca serios de desen, ca sa recuperez ceva din timpul pierdut. Am constatat cu groaza ce inseamna sa abandonezi un lucru care te atragea - a trebuit sa iau totul de la zero, sa invat lucruri pe care le consideram stiute, iar primele mele acuarele au fost un dezastru, mult sub cele din liceu. Dar odata ce am inceput sa le postez pe FB, m-au gasit grupuri de acuarelisti de unde am putut invata si invat mereu.
© 2024 by
banat-media.eu