Page 18 - Jazz
P. 18

deodată, concentrat într-o secundă într-un atotcuprinzător

                      absolut al concentrării tot ce a cântat Esbjörn Svensson

                      până la scufundarea sa în absolut. Poate că acest frison de

                      “lăcomie” este o reacţie la sentimentul că timpul îmi scapă

                      printre degete şi că savoarea momentului s-ar putea sfârşi

                      în orice clipă şi că aş dori să “înghit pe nemestecate” toate

     DECEMBRE 2006    piesele şi toate albumele şi să absorb din numele pieselor
    NATIONAL THEATRE
    TIMIŞOARA             şi din numele albumelor ceea ce se ascunde înăuntrul

18                    înţelesului lor. Şi uite ca prilej Reminiscence of a soul – o

                      piesă care sintetizează experienţa muzicală, o adevărată

                          fuziune progresivă între jazzul clasic şi drum ‘n’ bass,

                      elemente electronice simple, prin care răzbate pulsul vital

                      şi anticipator al unui crescendo susţinut de tehnici sensibile

                      şi vigoarea drum ‘n’ bassului; ritmuri de pop, rock şi funky,

                      prin care răzbate pulsul vital şi anticipator al unui crescendo

                      într-o finalizare de amploare. Sau apocalipticul Premonition

                      Earth de pe albumul Leucocyte sau cavalcada pianului în

                      finalul concertului de adio. Live Jazz în memoriam Esbjörn

                      Svensson. Un dans uzurpator pentru o moarte care vrea

                      să ia totul. Un dans al instrumentelor insuflate de spiritul

                      trăitor al lui Esbjörn Svensson şi ropotele de aplauze care

                      opresc timpul lăsând loc unui somn liniştit sub umbra mării

                      eterne, învăluit de ceea ce a ştiut să dăruiască lumii şi care

                      se reflectă acum asupra sa ca un absolut al dăruirii eterne.

                      Suflul celor rămaşi în sunetul tânguitor al trompetei electrice,

                      un blues care ne va purta întotdeauna când ne amintim de

                      “cele bune şi frumoase de altădată” ca de o tinereţe mai mult

                      sau mai puţin îndepărtată din care au rămas doar razele de

                          soare.

                      		  Ieri am ascultat din nou Viaticum şi astăzi

                      am ascultat Tuesday Wonderland, albume de o coloratură

                          şi intensitate perfect topite în setea mea de modest

                      ascultător, această “mixtură eclectică de clasic, jazz melodic

                      şi electronică cuplate cu elemente de rock energetic” şi

                      printre fărâmiţările şi breşele activităţilor de tot felul, în

                      asfinţit, târziu, am avut senzaţia de altădată, când se părea
   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23