Page 8 - Jazz

Buena vista social jazz

Prin anii 60-70 nu ştiam ce înseamnă jazz-ul. Eram un

puşti nonconformist, rebel,

purtam părul lung, frecventam cluburile unde cântau trupele

timişorene, cele câteva discoteci şi ascultam pop, blues şi progresiv.

Apoi, prietenia cu alţi pasionaţi de muzică, mai cu dare de mână

decât mine, m-a adus pe neaşteptate în ipostaza de disck-jokey,

adică un fel de “cel care pune muzica” în cluburile de la sfârşit

de săptămână. Am început cu câteva zeci de discuri din colecţia

prietenului meu Sandu G., puse pe pickupurile clubului de la

ultimul etaj al căminului de la Medicină, în fosta capelă a facultăţii.

Ascultând şi reascultând am trecut prin toate fazele

de evoluţie de la Beatles la Pink Floyd, de la supergrupurile

Cream si Jimi Hendrix & Co.,de la soul şi apoi blues, la

experimenteleVanilla Fudge, Soft Machine, Mothers of Invention

etc. etc.

Ascultam cu o sete de neastâmpărat orice post care emitea muzica

vremii. Pe la ora 5 p.m. Radio Europa Liberă, iar târziu, noaptea,

reluările emisiunii lui Cornel Chiriac şi apoi Radio Luxembourg.

Cei apropiaţi şi la propriu şi la figurat erau însă “sârbii”, cu

posturile de radio şi televiziune din Novisad, care transmiteau

mai toate marile festivaluri, festivaluri care în acest fel, răzbăteau

de dincolo de cortina de fier. Trăiam în plină perioadă Pop, cu

toate astea, în trena anilor Flower–Power. Eram fericiţi să purtăm

blugi, cămăşi cu flori, plete şi barbă, mândri să scăpăm de raidurile

miliţiei care se războia grobian cu fetişurile noastre. Muzica era

pigmentul, substanţa organică personificatoare

care făcea ca Timişoara să fie considerat cel mai de avangardă oraş

al României (“vestul sălbatic al României”), aici trăia un public

cosmopolit, aşezat la ferestrele ţării care dădeau spre Yugoslavia

(pentru care timişorenii aveau un cult), spre Ungaria şi (prin

reţeaua de rudenii ale etnicilor germani) spre Germania şi Austria,

public care-şi purta cu o oarecare ostentaţie pretenţia de a fi altfel,

într-o lume uniformizantă, docilă şi chinuită de exilul impus într-o

8 nevroză a mediocrităţii. Muzica aducea cu sine o imagine ideală a