Page 7 - Dusan Baiski - Lugoj (studii monografice)

Lugoj - Studii monografice

În loc de prefață

De la bun început, trebuie să vă spun că nu sunt nici lugojean. Și nici
istoric. Așadar, nu vin cu idei preconcepute, nici nu sunt tributar vreunei școli
de istorie sau unor curente de opinie. Nici nu vânez puncte pentru nu știu ce
CV academic care să mă propulseze în nu știu ce ierarhie ori cerc intern ori
internațional. Eu sunt eu, iar la istorie am ajuns tocmai fiindcă nu am avut acces
la istoria localității dragi mie, Cenad.
Jurnalist fiind de mulți ani, specializat însă pe domeniul economic, am
„derapat“ de mai multe ori, am scris pagini întregi de ziar despre oameni, locuri
și evenimente istorice din Banat și am ajuns, iată, să scormonesc în „sacul cu
povești“. Paradoxal, ca scriitor, am început prin a scrie povestiri... științifico-
fantastice... Și-atunci, vă veți întreba, și aceasta pe bună dreptate, ce am eu cu is-
toria? Mai concret, cu istoria Lugojului? Ei bine, am și încă multe. Pur și simplu
m-am îndrăgostit de istorie. Nu există povești mai frumoase decât cele de istorie.
Din nefericire, sunt povești dure, de viață, dar privite de departe, tot povești sunt.
Adevărate și, cel mai adesea, din păcate chiar foarte adevărate. Pe care nu le mai
poți schimba.
După cum vă mărturiseam în rândurile de mai sus, ca elev am suferit pentru
faptul că nu știam mai nimic din istoria localității în care am copilărit, Cenadul.
Aidoma Lugojului, și prin hotarul Cenadului trece un râu, Mureșul. Numai că
pe întreaga perioadă a copilăriei mele, Mureșul a fost inaccesibil, păzit de fâșii
militare, capcane și grăniceri. Misterioasă era și statuia Sf. Gerard, primul sfânt
romano-catolic de pe aceste meleaguri, despre care nu știam absolut nimic. Mis-
terioase erau și naționalitățile, fiecare cu școala ei. La fel și tunelurile de legendă
ce treceau până și pe sub... Mureș.
Ei, bine, a trebuit să vină o revoluție (cel puțin așa mi s-a părut a fi fost,
cel puțin în faza ei bănățeană) pentru ca să ajung la istorie. Trecând la „scor-
monirea“ dosarelor de la Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale, am dat
de câteva ori și de file din istoria Lugojului. M-a frapat faptul că pe așa-numita
„Foaie de folosire“, unde trebuia să-mi scriu numele și să specific scopul stu-
diilor, la dosarele de Lugoj foaia cu pricina era goală. Ori abia dacă semnase
lucrătorul de la Arhive, care a numerotat paginile. În concluzie, eram primul
care studia aceste dosare. Multe altele fuseseră studiate în... 1969, de către una și

5