Page 8 - Dusan Baiski - Cenad (studii monografice)

Dușan Baiski

Desigur, am încercat să evit, pe cât posibil, orice opinie personală vizavi de un
aspect istoric sau altul, însă a trebuit să-mi asum și riscul de a fi acuzat de subiectivism.
Multe aspecte ale conviețuirii interetnice sunt și acum considerate de către unii drept
tabu, dar consider că fiecare etnie trebuie să-și privească în mod critic trecutul, fără a
ponegri sau arunca propria vină pe o altă etnie. Altfel, putem redeveni extrem de ușor
masă de manevră pentru unul sau altul. Ceea ce s-a întâmplat în cele două războaie
mondiale ale secolului trecut, dar și în primul deceniu al secolului al XXI-lea, în spațiul
ex-iugoslav, deci nu departe de Cenad, trebuie să ne fie învățătură de minte. Vrem - nu
vrem, ne place - nu ne place, trebuie să ne înțelegem, să ne acceptăm reciproc, să ne
ajutăm în a supraviețui în ziua de astăzi. Ura e la îndemâna oricui. Dar omenia, nu.
Poate Cenadul a scăpat, cu excepția celor câtorva săptămâni cât a fost efectiv
teatru de luptă între armatele germană și sovietică, de ororile războiului. Din păcate,
nu și mulți cenăzeni care-și dorm acum somnul de veci în morminte necunoscute
ori cei care s-au întors acasă bolnavi sau infirmi. Cu excepția tensiunilor inerente
între șvabi și sârbi, între români și șvabi, între sârbi și români etc., create mai mult
sau mai puțin de diferitele servicii de informații și contrainformații, românești și
străine, la nivel regional, național sau internațional, notele Jandarmeriei locale nu
consemnează conflicte interetnice majore. Poate fiindcă aici nicio etnie din cele
patru mai numeroase nu a fost majoritară. S-a ajuns astfel, dacă vreți, la o situație
cunoscută în șah drept pat. Paradoxal, dar tocmai datorită faptului că România
a intrat în război de partea Axei, sârbii din Banat și, implicit, cei din Cenad au
scăpat de soarta pe care au avut-o conaționalii lor din Banatul Sârbesc, aflat
sub ocupația armatelor germane. Nici germanii nu au fost după război expulzați
din România precum conaționalii lor din Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia. În
iureșul vremurilor, nemții din România au devenit în masă fasciști și hitleriști.
După câțiva ani, vina colectivă și etichetele aferente au devenit „apanajul“
sârbilor din România: comuniști, titoiști. Primii căzuseră pradă pangermanismului.
Ceilalți, panslavismului. Primii au fost victimele ideologiei național-socialiste
și militarismului de sorginte prusacă. Ceilalți au confundat U.R.S.S.-ul cu Rusia
și ortodoxia. Și fiecare a trebuit să plătească momentele de rătăcire istorică. Mai
dramatic a fost însă ceea ce s-a întâmplat după război, când România a trimis
în U.R.S.S., la solicitarea acesteia, aproape 70.000 de germani buni de muncă,
pentru reconstrucția U.R.S.S., din care o mare parte nu s-au mai întors. Iar apoi, în
1951, de Rusalii, când guvernul comunist a deportat în Bărăgan crema românilor,
sârbilor, germanilor, bulgarilor etc., peste 40.000 de persoane, din zona de frontieră
a Banatului cu Iugoslavia. Când s-a impus colectivizarea forțată a țărănimii și s-a
instaurat dictatura comunistă de tip stalinist. Când Ceaușescu a încercat să creeze
omul nou și chiar a reușit. Nu în sensul dorit de el, de robot comunist, cu creierul
perfect spălat. Ci unul fără pic de respect față de proprietate, față de lucrul bine
făcut. Pseudoproletarul, nici țăran crescut în spiritul tradițional al respectului față
de muncă și comunitate, nici muncitorul meseriaș din tată-n fiu.
Da, nici Cenadul nu mai e ce-a fost. Și nici cenăzeanul însuși. Pe ulițe nu
mai auzi „Bună ziua“, „Guten tag“, „Dobar dan“ sau „Jó ersét“. La Cenad nu
se mai salută. Nici școala nu mai e ce-a fost. Nici părinții, nici profesorii. Nici
6