Page 13 - Iliesu-interviu

ceea ce vedem în prim plan sau extindem în imaginar.

Să nu uit însă că marea masă a populației (în special cea din mediul rural) era
total captivă a ceea ce se afla imediat în jurul său. Mereu îmi aduc aminte de un
fost coleg de bancă din liceu care provenea dintr-un sat din sudul județului și
care coleg mi-a reprodus o întrebare pe care i-a pus-o bunica sa. Întrebarea era:
”Măi Nicule, au, New Yorkul ăsta e mai aproape sau mai departe de Chimișoara?”.

Să nu uităm optimismul și speranța din primele zile de după revoluție, senti-
mentele de solidaritate și bucurie că ne puteam exprima liber și că lumea s-a de-
schis în fața noastră cu promisiunea bunăstării și împlinirii unor dorințe firești
care înainte erau doar visate. Iar acesta nu este un prilej de întristare ci doar
o provocare pentru a nu ne pierde în blazare și acceptare ci a ne reîncărca cu
energia zilelor de atunci pentru a da un aspect continuu încercării de a schimba
răul care ne agresează în binele pe care oricine și-l dorește.

Păstrăm mult din comunism – din softul și din hardul comunismului româ-
nesc – în lumile care i-au urmat, în democrația noastră atât de tulbure din
aceste ultime trei decenii?

Din perioada comunistă păstrăm evident ceea ce s-a imprimat în multe din
reflexele noastre de judecată pe care le garnisim cu resentimente și dorința de a
învinovăți tot ce ne vine la îndemână mai apropiat de fosta realitate. Însă ”într-
un stat totalitar, vina este comună, a tuturor” spunea Vladimir Bukovschi.

Când mă gândesc la specificul comunismului românesc îmi amintesc de între-
barea: cum se face că de la câteva sute de membri de partid, PCR a ajuns să
aibă prin 1947 cca 700 de mii de membri”, și că unul dintre răspunsuri poate fi:
oportunismul. Într-o societate închisă unde alternativa la viața personală deri-
zorie nu se poate deschide decât în interior, singura opțiune era să se profite de
avantajele trecerii în categoria privilegiată. Nu se putea trece ”dincolo” (sinoni-
mul Occidentului) unde șansele de realizare erau favorizante, iar pe de altă par-
te, capacitățile personale în interior nu puteau fi valorificate pentru ele însele
ci doar primind un ”epolet” de partid, adică al unicului Partid existent, cel care
cumula toată puterea și de care depindeau toate perspectivele de promovare și
propășire individuală. Am văzut că mulți membri ai elitei intelectuale și econo-
mice s-au regăsit și pe listele celor descoperiți ulterior ca fiind ”colaboratori”
ai Securității, deși în multe cazuri această etichetă depășește justificarea de a
incrimina o sumă de declarații smulse prin șantaj și presiuni directe sau indi-
recte asupra membrilor familiei, declarații evidențiate sub genericul de ”note
informative”.