Page 12 - Iliesu-interviu

precum rămășițele vagi din subiectul unei romantice cărți de mult citite; pentru
o seamă dintre noi, decepție și resentimente și pentru cei mai mulți, cei care au
trăit prost înainte iar acum trăiesc la fel de prost, indiferență, scepticism, închi-
dere în propria suferință.

Ce am uitat? Ce refuzăm să ne amintim? Ce este (atât de) nedrept că se tre-
ce cu vederea, că se trece în uitare?

O mare parte din populație nu are ce să uite pentru că nu a trăit sau nu a trăit
conștient înainte de 1989. Poate doar cei cu vârstă de peste 40 de ani își mai
amintesc și o fac în funcție de cum trecutul le-a afectat viața personală, a fami-
liilor, prietenilor și cunoștințelor. Puțini au avut în ochi întregul ansamblu iar
acum acesta s-a suprapus peste imaginea servită de istorici, literatură și mass-
media. Pentru majoritatea copiilor amintirile nu sunt dramatice deși lasă/au
lăsat în subconștient traume. Trăitul în ”Epoca de aur” a lăsat în fiecare din noi
traume. Acestea au contribuit acum la o degradare a spiritului comunitar, ato-
mizare individualistă, stimă de sine scăzută, exacerbare a oportunismului și slab
impuls spre voluntariat.

Poate că acum n-ar trebui să uităm câteva lucruri care au dat culoare anilor de
dictatură stalinist naționalist comunistă. Eu nu am cum să uit ceea ce a însemnat
pentru mine fereastra deschisă spre Occident, fereastră care se numea Jugos-
lavia. Fereastra spre un Occident desigur absolut idealizat și vizibil în cadru
prin muzica de ultimă oră, spectacolele de teatru, festivaluri, concerte, o ținută
detașată a prezentatorilor diverselor emisiuni culturale ce contrasta cu sobri-
etatea înțepenită a ”crainicilor” TVR și a inundației de propagandă, pentru că de
fapt noi asimilam Occidentul îndeosebi ca pe un imens organism cultural, care
pe lângă exotism ne incita cu produse de calitate, de la blugii și vestimentația
militară (mulți dintre noi purtau parka și pantaloni militari proveniți din ma-
gazinele armatei americane sau cumpărați de la studenții străini), la țigări,
băutură sau alimente frumos și ingenios ambalate, unele dintre acestea deveni-
te adevărate fetișuri și simboluri ale unei identificări cu lumea de ”dincolo”, de
după Cortina de Fier, departe de prizonieratul dintre granițele patriei.

Perioada în care evadarea de pe insulă devenise o obsesie pentru foarte mulți
tineri care apucaseră să privească dincolo de margini. Povestea lui Papillon se
regăsea în toți cei care doreau altceva decât erau nevoiți să trăiască aici, și orice
gând al unui plan de evadare provoca o adrenalină care ne înfiora până la a visa
cu ochii deschiși o lume cu forme intens luminate și colorate cu imense promisi-
uni. Pe atunci miracolul Occidentului nu însemna să câștigăm bani ”adevărați” și
să agonisim material ci să atingem direct și să trăim mai degrabă un fel de feerie
vizuală, fără să ne gândim defel la ce se mai află în spatele ecranului, dincolo de