Page 13 - Morisena - Revista trimestriala de istorie

Revistă de cultură istorică

mercenari, care reprezentau cadrele permanente, infanteria pumnal, arcuri sau arbalete ce trăgeau cu săgeți simple
era recrutată la începutul expedițiilor, iar rândurile ei se în trei muchii sau cu săgeți explozive (un tub de fier de
completau în cursul campaniei, pe măsura necesităților. 11 cm era încărcat cu praf explozibil, care înainte de a
La rândul ei, infanteria se împărțea în două, în fi tras era aprins la un fitil lateral), săbii cu creastă de-a
funcție de genul de armament pe care îl avea în dotare, lungul lamei sau simple, buzdugane, topor-măciucă de
în infanterie grea (loricata) și infanterie ușoară (milites fier, coifuri, scuturi de lemn .
11
levis armaturae) . Având în vedere efectul în luptă al armamentului
8
a) Infanteria grea era alcătuită din ostași înarmați cavaleriei, cât și al infanteriei, se poate considera că
cu scuturi de diferite forme, săbii scurte (gladius), căști de cele mai eficiente arme în lupte au fost: buzduganele și
fier, fiind echipați cu platoșă din zale ușoare (lorica). topoarele de luptă, săbiile drepte, arbaletele, archebuzele
b) Infanteria ușoară era compusă din lăncieri și bombardele manuale, praștiile, țepile de împuns
sau sulițași, auxiliari, arcași sau săgetași, fiind înarmați în trei muchii, buzduganele-pumnal, săbiile-pumnal,
cu arcuri și săgeți, apoi din ostași înarmați cu o armă de târnăcoapele de luptă, arcurile și arbaletele cu săgeți
foc individuală (bombarda manualis/pixis manualis) și explozive și îndeosebi îmblăciul și lăncile lungi .
12
arbaletieri .
9
Arma de foc manuală (bombarda sau pixis manualis)
era purtată în mână, iar atunci când se utiliza era fixată pe o
furcă și apoi se trăgea.
În luptă mai întâi intra infanteria grea, urmată apoi
de cea ușoară. Infanteria grea avea o putere de izbire mai
mare, dar infanteria ușoară avea o putere mai mare de foc
și posibilitatea luptei la distanță, fiind înarmată cu arme
albe pentru lupta la distanță: arbalete și arcuri cu săgeți,
dar și cu arme de foc individuale.
Armele de foc portative, archebuzele aveau țevi
cilindrice și o lungime de 427 mm, cu un calibru de
aproximativ 15 mm, iar altele mai mari, muschetele,
aveau calibrul de 20-30 mm, cu o țeavă ce în timp a
ajuns la 600 mm. Țintirea cu aceste arme de foc era
imprecisă, nefiind prevăzute cu cătări, trăgeau pe o
distanță de 100 – 200 m, se încărcau pe la gura țevii
cu pietre sau plumb și se aprindeau cu o vergea de fier
înroșit sau cu un fitil. Era nevoie de doi soldați pentru Mormântul lui Iancu de Hunedoara, la Catedrala Ro-
a utiliza aceste arme de foc. Aveau atât distanța de mano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia.
tragere, cât și viteza de deplasare a bilei mai mică decât
săgeata trasă de arc sau arbaletă . Armele de foc aveau
10
mai mult un impact psihologic datorită zgomotului pe Infanteria și în special cea ușoară avea o capacitate
care-l produceau atunci când erau utilizate. mare de manevră, dar era limitată de greutățile de de-
Infanteria mai era dotată și cu: îmblăcie (o bilă de plasare, lucru remediat prin implicarea carelor de luptă în
fier cu țepi era legată printr-un lanț de un mâner de lemn), transportul soldaților.
arme de foc portative (fistula, sclopetum), arbalete, săbii Infanteriștii mânuiau cel mai ușor armele albe
încovoiate, praștii, cârlige de fier sau lăncii cu ciocuri de (săbiile de diverse tipuri, securile și topoarele de luptă,
fier pentru a trage călăreții jos de pe cai. Milițiile populare țepile de împuns în 3 muchii, pumnalele, buzduganele,
erau echipate cu pari, ciomege, coase, topoare, securi etc. lăncile, halebardele, îmblăciul), pe când armele de foc și
Armamentul de luptă al infanteriștilor se completa cu arbaletele cu săgeți explozive aveau o funcționare mai
bărzi de luptă rotunde într-o parte și cu muchie în cealaltă complicată, fiind astfel mai greu de mânuit, necesitând un
parte, sau cu vârf într-o parte și cu tăiș în cealaltă parte, personal specializat .
13
securi de luptă, topoare de luptă (lungime: 3,75 – 3,78 m; Ca muniție, atât cavaleria, cât și infanteria lui Iancu
greutate: 3,235 – 5,200 kg), sulițe de aruncat, clește de de Hunedoara foloseau pentru arbalete și arcuri săgeți
fier pentru a prinde oameni, halebarde de diferite tipuri, simple sau explozive și pietre pentru praștii. Armele de
bărzi de lăncieri, țepi de împuns în 3 muchii, pumnale foc portative foloseau gloanțe de plumb. Aceste arme sunt
și săbii-pumnal, târnăcop de luptă husit având într-o amintite la Belgrad în timpul luptei din 1456, alături de
parte un fel de buzdugan și în cealaltă parte o lamă cu un alte arme de foc numite sclopeta. Fiecare trăgător cu arma

8 Ștefan Pascu, op. cit., p. 276. 11 Ibidem, p. 75-76.
9 Mihail P. Dan, op. cit., p. 74. 12 Ibidem, p. 76.
10 Ibidem, p. 74-75. 13 Ibidem.

Pag. 11