Page 7 - Morisena 1 (5) / 2017

MORISENA, anul II, nr. 1 (5)/2017 Revistă trimestrială de istorie

Concertele lui Enescu s-au constituit într-o unde mulţimea, cu bilete smulse din prima zi de vânzare forma, Rapsodia se derulează caleidoscopic, în culori potrivit cărora „elementele fundamentale ale muzicilor
sublimare a sărbătoririi zilei de 10 Mai, Ziua Naţională sau obţinute în urmă, prin protestări şi lupte, s-a strâns sclipitoare şi, pe alocuri, străluceşte prin complexitatea populare maghiare şi româneşti sunt aceleaşi, însă – până
a Regatului Român, care avusese loc cu puţin timp în claie peste grămadă, în frigurile revelaţiei artistice. ţesăturii polifonice, în ansamblu însă în lucrare există prea când cea maghiară a evoluat şi s-a perfecţionat – muzica
urmă: „Un eveniment artistic de neasemuită importanţă a Cronicarii ziarelor minoritare făcuseră, ce e drept, încă mult potpuriu. Dacă ar fi cineva, atunci Enescu este cel populară românească s-a oprit la un stadiu primitiv” (Dl
încheiat solemnitatea zilei de 10 Mai. [...] Enescu, care, din anul trecut, o atmosferă distinsă Maestrului Enescu, menit să schimbe această situaţie, şi locul potpuriului să fie Béla Bartók ne este dator cu o explicaţie: mai este şi azi
după ce, cu arta arcuşului său fermecat, asigurase admiraţia salutând, în personalitatea sa artistică, pe una din puţinele preluat de unitatea formei” (v. Bodó 2010, 132, 134). Este prietenul nostru, admirator al muzicei româneşti?, în
neîmpărtăşită a Apusului civilizat, pentru manifestaţiile ce reprezintă astăzi adevărata muzică mondială. evident că Járosy nu avusese prilejul să audieze lucrări de „Fruncea”, III, 17, 1936, 1).
artistice superioare ale sufletului românesc, n-a ezitat Şi iarăşi îmi vine în minte perfecţiunea cu care maturitate din creaţia enesciană, fapt dovedit şi de absenţa Același an, 1936, oferise selectului public meloman
să vină în Banat, contribuind, cu vraja muzicii sale, la Maestrul ştie să traducă în sunete parfumul interior al din cronicile sale a vreunei referiri la alt opus, în măsură să timişorean şi alte daruri muzicale: concertul Orchestrei
desăvârşirea unificării sufleteşti, câştigând, în acelaşi timp, fiecărei creaţii, cum a ştiut să ne dea în Sonata «Kreutzer» risipească unele nuanţe critice ale aprecierilor sale. Societăţii „Amicii Muzicii” (17 februarie), dirijate de
şi deosebitul respect al concetăţenilor de alte neamuri, avântul începător al lui Beethoven, încă sub imperiul graţiei Într-un articol publicat în „Temesvári Hírlap”, la Fr. Pauck (care îi succedase la pupitrul dirijoral lui Radu
pentru cultura noastră artistică” (Cronica Banatului, în mozartiene, cum a ştiut să redea senzualismul religios din finalul stagiunii 1924-1925 a Orchestrei Societăţii „Amicii Urlăţianu, după tragica sa dispariţie în urma unor concertate
„Nădejdea”, Timişoara, I, 35, 1921, 1). evreiescul suflet al lui Bruch, reveria romantică din Brahms, Muzicii”, Járosy constata, pe bună dreptate, în avanpremiera şicane din partea unor cronicari ultranaţionalişti, atitudine
graţia poloneză din Wieniawski şi, în sfârşit, capricioasa unui proiectat turneu concertistic la Timişoara al lui Ernő care se va perpetua şi în anii următori), cu aportul solistic
reverie şi romantismul furtunatic din aria ungurească Dohnányi, existenţa unor animozităţi şi a unui sentiment al violonistului Virgil Pop, „recent întors din Paris, de la
«Csak egy kis leány…», cuprinsă în Zigeunerweisen de de neîncredere care domina relaţiile dintre intelectualii şcoala măestrului George Enescu” („Fruncea”, Timişoara,
Sarasate. Toată poezia pustei maghiare a plutit în maniera diferitelor etnii, în condiţiile în care se resimţea acut ieşirea III, 7, 1936, 2), concertul sopranei Letiţia Anuşca, de la
acestui «primaş» de geniu şi am înţeles ovaţiile în delir din circuitul concertistic a Teatrului Comunal, instituţie care Teatro alla Scala din Milano (7 martie 1936), şi recitalul
ale unui anumit public. Nu mai încape vorbă, Maestrul a căzuse pradă devastatorului incendiu din anul 1920: „Este violonistului Jacques Thibaud, acompaniat de Tasso
trebuit să ne dea bucăţi în afară de program, şi rechemările mare păcat că intelectualii celor trei naţionalităţi [români, Janopoulos (11 martie). Unele aprecieri ale aşa-numitei
ameninţau să nu mai ia sfârşit. Cazinoul Militar-Civil, maghiari şi evrei, românii aflându-se, potrivit statisticilor prese „minoritare” l-au inflamat pe C. Bumbaru-Basu,
de sub preşedinţia dlui general Găvănescul, a oferit o vremii, într-o evidentă minoritate] stau departe unii de cronicarul hebdomadarului „Fruncea”: „Un lucru însă care
splendidă liră de crizanteme galbene, şi eram în cabina ceilalţi. Viaţa concertistică nu poate fi ţinta disputelor apare destul de curios în presa minoritară este faptul că,
Maestrului când comandantul garnizoanei i-a mulţumit privind naţionalităţile. Ar fi bine dacă publicul maghiar l-ar alături de Jacques Thibaud, numind câteva nume, ca acelea
în cuvinte mişcătoare de simţire românească. Am apreciat asculta pe Enescu, şi cel român să meargă la concertul unui ale lui Huberman şi Yehudi Menuhin, uită să pomenească de
mult afecţiunea admirativă cu care cronicarul ziarului renumit artist maghiar (Ibidem)”. George Enescu, ca şi când acesta ar fi un oarecare interpret şi
«Temesvári Hírlap», părintele Járosy, l-a salutat pe Măestru Într-un anunţ al concertelor de la sfârşitul anului executant ce nu merită această atenţie. Or, trebuie să se ştie
şi solicitudinea pe care cronicarul ziarului «Temesvarer 1936, publicat în „Vestul” (VII, 1.817, 1936, 7, VII, 1.818, că Yehudi a fost o precocitate desăvârşită apoi de maestrul
Zeitung», dl Sárkány, o arată marelui nostru muzicant, cu 1936, 1: Concertele maestrului Enescu, şi VII, 1.819, Enescu, care i-a fost profesor şi îndrumător, iar ca elev nu
ocazia oricărui turneu în Banat”. 1936, 7), se scria: „După cum am anunţat, maestrul Enescu numai că nu şi-a întrecut dascălul, dar, de un timp încoace,
Reflectarea recitalurilor lui George Enescu în presa va da în localitate trei concerte de vioară, cu concursul dlui a încetat de a se mai afirma cu tăria primelor începuturi.
„minoritară” sau recunoaşterea geniului său creator, într- Ionel Gherea, pianist. Concertele vor avea loc la Teatrul Mai uită apoi o anumită presă […] că renumitele magazine
un burg cosmopolit în care, după 1918, românii erau aceia Comunal în zilele de duminică, 13, luni, 14, şi marţi, 15 de instrumente muzicale din marile centre europene aduc
care puteau fi etichetaţi cu acest apelativ, a constituit o decembrie [am corectat tacit erorile datelor de desfăşurare ca suprem argument al calităţilor produselor lor reclama
sensibilă temă de dezbatere în presa de expresie românească a concertelor], începând cu orele 9 seara. În oraşele pe mult măgulitoare – pentru coarde de vioară, spre exemplu
în primii ani care au urmat Marii Uniri. Tribulaţiile privind unde concertează, maestrul Enescu este sărbătorit cu – că ele vând din acelea «întrebuinţate de maeştrii Thibaud
fondarea unei orchestre simfonice la Timişoara, de la multă însufleţire. Nu ne îndoim că şi municipiul Timişoara şi Enescu»” („Fruncea”, III, 10, 1936, 2); cf. „Fruncea”,
încropirea unei aşa-numite Orchestre Comunale, în 1920, va avea grijă să organizeze maestrului, care a dus fala III, 11, 1936, 2 (cronica de concert a lui J. Thibaud,
aflată sub bagheta lui Gida Neubauer – eveniment urmat de României peste mări şi ţări, o primire triumfală!” semnată de C. Bumbaru-Basu), în care sunt cuprinse şi
alte asemenea iniţiative, datorate lui Guido Pogatschnigg, În final, într-o maliţioasă notă a redacţiei, cu unele ecouri de la premiera pariziană a operei Oedipe: „prima
Béla Tolnay şi Leo Freund –, până la statuarea şi abia voalate nuanţe naţionaliste, era deplânsă, cu indignare, audiţie a obţinut un succes grandios, relevat de toată critica
cristalizarea unui ansamblu semiprofesionist, Orchestra slaba prezenţă a românilor melomani la cele trei concerte: muzicală din oraşul-lumină. Ea nu-şi precupeţeşte laudele,
George Enescu, dedicație pentru Primăria Societăţii „Amicii Muzicii”, care avea să exprime, în „Toate acestea nu le-au înţeles sau n-au vrut să le înţeleagă afirmând că de la Tetralogia lui Wagner muzica de Operă
orașului Timișoara (1931) perioada interbelică, spiritul muzicii culte, practicate concetăţenii noştri. Ne doare sufletul, ca români, că ne-a fost nu a mai atins încă o culme ca recenta lucrare a marelui
la cel mai înalt nivel, au fost în măsură să alimenteze, dat să vedem sala plină la concertele lui Milstein, Rubinstein nostru compatriot”.
Amănunte despre repertoriul şi circumstanţele artificial, acest subiect periferic. Un fragment din cronica şi alţi «steini», şi la Enescu de-abia s-a completat parterul! Tendinţa de segregare intelectuală pe criterii etnice
desfăşurării concertelor din 23 şi 24 noiembrie 1923, de concert a Orchestrei Societăţii „Amicii Muzicii” din Ar trebui să ne crape obrazul de ruşine!” se va acutiza, de-a lungul timpului, generând apariţia unui
în sala Cazinoului Militaro-Civil, instituţie aflată sub finalul stagiunii 1923-1924, în care autorul, Dezső Járosy, În anul muzical 1936, încheiat apoteotic prin public bipolarizat, situaţie deplânsă de Alma Cornea-
preşedinţia generalului Constantin Găvănescul, ne sunt se referea, cu multă acurateţe şi aplicaţie muzicologică, la prezenţa lui Enescu, au fost consemnate şi alte evenimente Ionescu în bilanţul muzical al anului 1938, publicat în
relevate într-o consistentă cronică semnată de René Ch. structura uneia din Rapsodiile enesciene (presupunem că artistice, dar, poate, cel mai important a fost recitalul lui hebdomadarul timişorean „Fruncea” (cf. Stan 2013, 4-5;
Brasey (Concertele Enescu, în „Nădejdea”, III, 361, e vorba de Rapsodia I în La major), defineşte modul în Béla Bartók, în 2 mai, pe scena Teatrului Comunal (ultimul Stan 2016): „Dacă vine cineva de dreapta (d.e. cazul
1923, 2, şi „Banatul românesc”, V, 47, 1923, 1), fascinat care era receptată creaţia lui Enescu, la Timişoara, de un susţinut în România), care a determinat unele gratuite solistei [Gioconda] De Vito, [al] pianistului Kempff
de măreţia „demiurgului” Enescu: „Săptămâna trecută, auditor neutru, care nu putea fi acuzat de excese tributare accente xenofobe în presa românească (explicabile în etc.), concertul este boicotat de evrei, dacă e vorba de o
vineri şi sâmbătă, am avut a treia serie de concerte ale unui patriotism exaltat: „Concepţia noastră muzicală s-a contextul politic al epocii). Marelui compozitor maghiar manifestare artistică a vreunui evreu, restul publicului se
Maestrului Enescu în Timişoara. Oraşul nostru făcuse îmbogăţit cu noi reprezentări, fiind martorii unui proces de i se reproşau câteva afirmaţii, considerate tendenţioase, ţine la distanţă. Acest război tacit între cele două lumi este
cunoştinţa acestui rege al viorii, aşa încât, de astă dată, clasicizare a muzicii populare româneşti, cu perspective iterate în presa din Ungaria (în contradicţie cu aserţiunile mai evident şi ciudat la Societatea «Amicii Muzicii». De
sala Cazinoului a avut aspectul unui loc de pelerinaj, din cele mai frumoase. Este drept, Enescu se luptă cu din culegerea de folclor editată de Academia Română), când conducerea muzicală este în mâna domnului Fritz

Pag. 4 Pag. 5