Page 20 - Morisena 4_2017

MORISENA, anul II, nr. 4 (8)/2017

– noul Paşă al Timişoarei – a mobilizat o armată de lingvistic, apare şi unul istoric, de sorginte documentară:
30.000 de oşteni, cu care i-a biruit la Becicherec pe cei „într-o conscripţie a Comitatului Satu Mare, datând din
4.300 de răsculaţi . În replica propriu-zisă dată anul 1553 şi aflătoare în Arhivele Statului (Országós
27
profesorului D.I., Udrea procedează sistematic. „Prima Levéltár) din Budapesta – şi anume la Conscript, Dicalis
obiecţiune” a conferenţiarului: în „studiul” (de fapt Tom. 61 – printre nobilii proprietari din acest comitat se
articolul – n.n. T.C.) apărut în „Înnoirea”, Udrea „n-a dat află Halabor Ştefan, proprietar a «8 porţi». În toată
nici un fel de note sau indicaţii bibliografice” . S-a această listă de nobili nu există un singur sârb. Români
28
întâmplat astfel – spune Udrea – pentru că spaţiul restrâns da, mai mulţi” . Cea mai importantă lucrare a lui Ion
32
al publicaţiei arădene nu i-a îngăduit să facă trimiterile Stoia-Udrea despre Banatul medieval este intitulată
bibliografice. Dar, după cum a indicat într-o notă la acel Banatul în prima jumătate a mileniului nostru şi a fost
material, în „Înnoirea” a publicat numai un rezumat al publicată în Studii şi documente bănăţene de istorie,
studiului său despre această răscoală, care face parte artă şi etnografie, vol. I, fasc. 1, Editura „Vrerea”,
dintr-o amplă lucrare despre revoltele ţărăneşti din Banat, Timişoara, 1943. Studiul începe cu critica făcută acelor
intitulată Coase desdoite, „în curs de apariţie (anunţa el, istorici români care s-au ocupat de această perioadă
în 1937! – n.n. T.C.) şi care cuprinde o foarte bogată istorică, dar au neglijat problema continuităţii elementului
bibliografie a tuturor răscoalelor bănăţene, descrise în românesc în Banat. Îndreptarea acestei situaţii se poate
acel volum” . Urmează o precizare lămuritoare a lui Ion face – susţine Udrea – prin concentrarea cercetării asupra
29
Stoia-Udrea: „Fapt este că apariţia volumului, anunţată clasei sociale de jos, aceea a ţărănimii. În continuare, se
încă de atunci, a întârziat destul de mult, şi probabil va oferă date concludente despre ocupaţiile locuitorilor,
mai întârzia, însă din motive absolut streine de voinţa formele de organizare administrativ-politică, cetăţile
mea” . Întârzierea s-a dovedit până la urmă sine die, iar existente în Banat, întinderea şi graniţele voievodatului
30
volumul anunţat de atâtea ori de Ion Stoia-Udrea a apărut lui Glad. Ion Stoia-Udrea consideră că Glad ar fi fost de
„la calendele greceşti”! Cât despre bibliografia răscoalei origine bulgară, fiind născut la Vidin , unde, de
33
din 1594, Ion Stoia-Udrea realizează o impresionantă altminteri, Anonymus spune că acest „duce” s-ar fi
demonstraţie de erudiţie istoriografică, pe care, din botezat. Acceptând anul 896 ca moment al conflictului
păcate, nu a folosit-o pentru definitivarea unor lucrări pe dintre Glad şi căpeteniile lui Arpad, Udrea comite o
măsura vocaţiei sale. În această demonstraţie, el eroare istorică. Conflictul militar între Glad şi cetele
dovedeşte că „preopinentul” său, profesorul D. I., ungare nu putea să aibă loc în anul în care triburile
cunoaşte şi citează doar o mică parte din lucrările în maghiare, conduse de Arpad, s-au aşezat în Câmpia
cauză, pe care le valorifică doar pentru informaţiile Panonică şi când plănuiau raiduri de pradă spre Europa
referitoare la sârbi. Stoia reia aceste lucrări – de Pesty Centrală şi Occidentală. Astăzi, în urma coroborării unor
Frigyes, Horváth Mihály, Szilágyi, dr. Ioan Sârbu, Ştefan date şi evenimente istorice din acea perioadă, se poate
Meteş, George Popoviciu – la care adaugă studii sau trage concluzia „că expediţia importantă contra Banatului
documente publicate de Theodorus de Bry Leodiensis, va fi fost prin 934, când protagoniştii ei şi-au îndreptat
Fesler, Bárány Ág., Szalay, Bölm, Milleker, Szentkláray, apoi atacul şi spre Grecia, într-o campanie mai lungă
Ivány şi, în sfârşit, două izvoare documentare rare: Ioanis pomenită de izvoarele bizantine şi de una din versiunile
Decii Barovii Comentarii de Rebus Ungaricis (scrisă cronicii kievene Povestea anilor trecuţi” . Udrea
34
între anii 1592-1598, de un erudit care a trăit la curtea lui consideră că, în urma înfrângerii lui Glad, care devine
Sigismund Báthory şi care era, deci, bine informat despre vasal ungurilor, „înjghebarea politico-socială slavo-
acea răscoală) şi Wolfgangi de Bethlen Historia de română condusă de el n-a suferit nici o schimbare” .
35
Rebus Transsylvanicis (cunoscută, mai ales, în ed. a II-a, Ungurii se mulţumeau cu contribuţia voievodatului, ca
Cibinii 1783, vol. III, p. 183 şi urm. şi 2.224 şi urm.), vasal, dările pentru unguri fiind în produse . Prezentând
36
„scrisă cu vreo trei sferturi de veac mai în urmă, de acest ducatul bănăţean din timpul lui Ahtum, Ion Stoia-Udrea
W. de Bethlen, care a fost cancelar al Ardealului şi ca aminteşte că, în Legenda Sfântului Gerard, ducele apare
atare avea la îndemână toate documentele vremii. Ambele ca un autarh foarte bogat. El avea mari proprietăţi agrare,
lucrări descriu amănunţit mersul răscoalei şi vorbesc clar numeroase herghelii de cai, cirezi de vite şi turme de oi.
şi răspicat ca de o mişcare româno-rasciană” . Celeilalte Ahtum dispunea de o reşedinţă voievodală la Morisena
31
„obiecţiuni”, referitoare la originea română a lui Iancul (Cenadul de astăzi), era înconjurat de numeroşi curteni
Halabur, i se dă o replică mai puţin convingătoare, fără (feudali). La Morisena exista şi o episcopie ortodoxă.
suport sigur în etimologia poreclei de Halabur. În lucrarea Voievodul avea o armată bine organizată şi întreţinea
lui Ştefan Paşca Nume de persoane şi nume de animale relaţii diplomatice cu Bizanţul. Puterea economică şi
în Ţara Oltului, Bucureşti, 1936, se arată că în limba armata de care dispunea l-au determinat pe Ahtum să
sârbă există termenul „halabură”, luat din limba turcă. adopte o atitudine de sfidare faţă de regele Ştefan I cel
Dar Udrea invocă articolul hotărât enclitic folosit la Sfânt al Ungariei (ce a domnit din 997 până în 1038, însă
numele Iancu, care este întâlnit numai în onomastica ca rege abia din anul 1000 [până în acest an purtând doar
românească. La toţi istoricii care scriu despre răscoala titlul de principe sau mare duce al maghiarilor]). Udrea
din 1594 apare numele de Iancul. Pe lângă argumentul nu aminteşte anul când armata regelui Ştefan I al Ungariei,

Pag. 18