Page 19 - Morisena 4_2017

Revistă trimestrială de istorie

folosiţi potrivit încărcăturii lor semantice: „Este foarte revista „Înnoirea” din Arad (nr. 7-8, 1937) articolul
ciudată şi această «eliberare». În definitiv pe cine au Răscoala din anul 1594, în care susţinea că la această
«eliberat» austriecii? La data aceea pe pământul revoltă îndreptată împotriva turcilor au participat şi mase
Banatului, după afirmaţiile unanime ale tuturor istoricilor de români (nu numai sârbi) şi că Iancul Halabur, viteazul
de toate naţiile, existau numai sate valahe. Eliberarea de la asediul Vârşeţului, a fost de origine română. Asupra
Banatului ar fi însemnat, deci, o repunere în toate acestei probleme revine cu un material intitulat Cine s-a
drepturile ei sociale şi politice a naţiei, a ţărănimii valahe răsculat la 1594 în Banat?, material inclus în volumul
de aici” . Nu s-a întâmplat însă aşa, căci ţăranii români, Marginale la istoria bănăţeană. Intervenţia aceasta cu
20
în timpul stăpânirii austriece din secolul al XVIII-lea, au caracter polemic a fost provocată – mărturiseşte Udrea –
fost supuşi atâtor apăsări, încât au fost nevoiţi să se de o conferinţă a profesorului D.I., susţinută la Beci-
răscoale de două ori, în anii 1738-1739 şi în 1788, când cherecul Mare. Acesta contesase participarea românilor
„s-au aliat cu turcii, de care au fost «eliberaţi», împotriva la răscoala din 1594 pe motiv că atunci abia ar fi existat
«eliberatorilor»!” – punctează sarcastic Ion Stoia-Udrea. un număr neînsemnat de „vlahi” prin părţile Banatului şi
În eseul Revizuiri din Marginale la istoria bănăţeană, că Iancul Halabur „a fost sârb neaoş de nu ştiu câte
pentru a arăta că istoricii austrieci greşeau când prezentau generaţii” . Udrea mărturiseşte că „demontarea”
26
ocupaţia turcească în Banat ca pe o cumplită năpăstuire, articolului său de către personajul ascuns în spatele unor
Udrea invocă realităţi incontestabile de epocă: otomanii, iniţiale (probabil o creaţie fictivă a lui Udrea însuşi!) l-ar
dându-şi seama că aici „au nevoie de o populaţie legată fi pus „în mare încurcătură”, pentru că respectivul
de pământ şi în bună stare” , au acordat prin „iradeie conferenţiar ar fi adus în sprijinul opiniei sale lucrările
21
imperială” dreptul de moştenire şi vânzare-cumpărare a unor istorici reputaţi, precum sunt Pesty Frigyes şi
loturilor din folosinţa ţăranilor din Banat, punând în Horváth Mihály, dar, mai ales, ale unor istorici români de
modul acesta proprietăţile de pământ ale acestor raiale (= notorietate, cum sunt George Popoviciu, dr. Ioan Sârbu şi
supuşi creştini) aproape pe aceeaşi treaptă cu acelea ale Ştefan Meteş. Nu este cazul să lămurim aici dacă Udrea a
ţăranilor liberi musulmani . Un asemenea regim funciar, fost efectiv provocat sau dacă s-a autoprovocat pentru a
22
echivalent cu un fel de împroprietărire, a atras aici multă adopta o formulă stilistică mai captivantă pentru cititor.
populaţie ţărănească din ţinuturile învecinate, crescând Importante sunt argumentele sale, susţinute în replica
astfel considerabil în special numărul românilor din dată misteriosului profesor D. I., conferenţiar la
vilaietul Timişoarei . Cu toate că nu a făcut parte din Becicherecul Mare, adică la Zrenjanin, în Serbia, care
23
grupul cercetătorilor timişoreni constituit în jurul susţinea că participanţi la acea răscoală au fost numai
„Revistei Institutului Social Banat-Crişana”, condusă de sârbii, având conducători exclusiv din rândurile lor. Pe
Cornel Grofşorean, Ion Stoia-Udrea considera că cea mai scurt, evenimentele din 1594 s-au întâmplat astfel:
fertilă orientare istoriografică este una care are în prim Sigismund Báthory, principele Ardealului, prin omul său
plan istoria socială. Se referea adesea la cei mulţi, la George Palatici, ban al Lugojului, îndeamnă la răscoală
masele producătoare, iar concepţia aceasta îi servea şi pe românii şi sârbii din ţinuturile timişene, aflate pe
pentru reconstituirea istoriei populaţiei româneşti în atunci sub stăpânire turcească. În urma acestei acţiuni,
Banat în timpul ocupaţiei turceşti. El spune că, dacă s-ar timişenii au trimis la „Sigismunt” Báthory o delegaţie
fi avut în vedere doar „o istorie a nobililor”, s-ar fi pierdut condusă de Vlădica Todor (probabil un episcop al Ineului
esenţialul, fără să se ajungă la nici un rezultat. Tot din sau al Lipovei). Delegaţia primeşte asigurarea sprijinului
perspectiva istoriei sociale, Udrea aduce în istoriografia militar al principelui şi, totodată, un steag în semn de
românească din Timişoara perioadei interbelice conceptul acceptare a protectoratului. Sub steagul ridicat de Vlădica
de „intraistoric”, preluat din lucrarea L’essence de Todor, împreună cu Doţian, Ioan Lugasi, Petru Majsocz
l’Espagne de Unamuno . În lumina acestui concept ar şi Iancul, s-au adunat 1.000-1.500 de răsculaţi, care au
24
trebui – după el – prezentată istoria provinciilor eliberat de sub turci cetăţile Ohad şi Dobra, ocupând
ciscarpatine (adică Banat, Transilvania, Crişana, apoi, în Banat, Becicherecul şi tot ţinutul până la Dunăre.
Maramureş): „Istoria adevărată a provinciilor acestea o Cele patru încercări ale paşei de Timişoara de a înăbuşi
alcătuieşte trăirea peste ani şi veacuri a celor mulţi, a răscoala s-au soldat cu grele înfrângeri ale armatei
mulţimei fără nume, a milioanelor de iobagi, care se nasc turceşti, aceasta pierzând circa 25.000 de luptători.
şi mor pe brazdele nenumăratelor pluguri, a mulţimii fără Răscoala a fost condusă de banul Sava, Veli Mironith şi
de istorie, a elementului «intraistoric» care se scoală şi Vlădica Todor, după cum rezultă dintr-o scrisoare a
iese la câmp odată cu soarele. Istoria adevărată a acestora, din 13 iunie 1594, adresată lui Sigismund
provinciilor ciscarpatine o constituie luptele de Báthory. Acesta din urmă ezita mereu să trimită ajutor
emancipare socială a iobagilor, şi această istorie este o militar, de aceea, până la urmă, răsculaţii au fost înfrânţi,
istorie românească, căci iobăgimea ciscarpatină este neputând să reziste armatei otomane (mult superioară
valahă – nimeni nu poate contesta acest adevăr. Este numeric) mobilizate împotriva lor. La asedierea
inutil să mai amintim răscoalele şi să mai pomenim Vârşeţului de către răsculaţi, în loc de bătălie, s-a
numele capilor acestor răscoale. Nu pot fi decât nume desfăşurat un duel între românul Iancul Halabur şi Aga
valahe” . El a ilustrat această concepţie publicând în din cetate, acesta din urmă fiind învins şi apoi ucis. Hasan
25

Pag. 17